Am tot zis îmi construiesc PC nou!, îmi construiesc PC nou! și mulți m-ați întrebat, pe bună dreptate, ce configurație va avea. O prezint mai jos.

Înainte de asta, însă, aș vrea să-mi exprim frustrarea, chiar dezamăgirea, legată de faptul că piața de hardware din România nu este la nivelul la care mă așteptam eu să fie. România este, la acest capitol, o țară de lumea a treia căreia marii producători de hardware îi alocă puține stocuri atunci când acestea sunt limitate.

Culmea, asta se întâmplă deși prețurile de vânzare sunt aceleași. Nu-i piața de medicamente, unde același medicament costă de 3 ori mai mult în Germania decât în România, așa că producătorul are interesul să vândă mai degrabă acolo pentru profit mai mare. Nu, hardware-ul costă la fel, procesoarele, memoria RAM, plăcile video și restul au cam aceleași prețuri peste tot în lume, ba chiar îndrăznesc să spun că profitul ar putea fi mai mare în România deoarece costurile de vânzare sunt mai mici.

Am vorbit cu cine mai știam și eu pe la producători și magazine. Toți ridică din umeri și-mi spun că nu au ce face. Oricât ar insista ei la headquarter că vor mai mulți paleți de marfă, o dată pe lună se mai alocă 100 de bucăți și aia este, n-au ce face.

În naivitatea mea, îmi închipuiam că aștept să văd cum se prezintă noile procesoare AMD Ryzen 5000 și, dacă îmi plac, atunci vor merge chiar a doua zi după lansare pe site-ului unui magazin și voi comanda tot ce-mi trebuie pentru noul PC. Nu vreau componente SF, nu construiesc teleportorul quantic n-dimensional, ci doar un medium/high-end gaming PC cu componente uzuale. De fapt îmi închipuiam că de Black Friday chiar voi cumpăra cu preț redus toate #celecuvenite.

Good luck with that! În practică, la 3 luni de la lansarea noilor plăci NVIDIA RTX 3000, este practic imposibil de găsit un RTX 3080. Și vreau să o cumpăr la preț decent, că deja mă întind peste nevoile mele, dar compensez pentru cei 8 ani când am avut doar un 486. Memoria RAM la fel, n-o găsesc de vreo două luni. Procesorul este în stoc, dar de ce să-l cumpăr doar pe acela? Prefer să aștept până ce vor fi toate disponibile, nu să mai fac la anul “mansarda”.

OK, PC-ul viitor. Are două scopuri, performanță bună pentru editare și randare video, plus jocuri. Nu mă joc atât de mult timp, dar tocmai de asta vreau ca, atunci când o fac, să meargă totul pe Ultra cu ray-tracing și pentru mulți ani în viitor. De asemenea, coolerul mare necesită și o carcasă mare, așa că o voi schimba și pe cea curentă. Practic, din PC-ul curent cred că păstrez doar două SSD-uri din cele 5 din interior.

Așadar, iată la ce configurație mă gândesc și, da voi trece de la Intel la AMD:

Procesor – AMD Ryzen 7 5800X. Mi se pare că primesc gratuit și jocul Far Cry 6 dacă aș cumpăra acest procesor. De obicei este în stocuri.

E un model 8c/16t de 105 W, construit în 7 nm, lansat acum vreo lună pe piață. În funcție de oferta din acel moment, aș putea fi convins să iau un 5900X cu 12c/24t, dar trebuie să mă mai uit pe benchmark-uri și review-uri ca să văd exact în ce tip de aplicații ar fi utile acele nuclee suplimentare.

Placa video – NVIDIA RTX 3080. Scumpă, dar o dată în viață vreau să am și un ’80. Probabil voi alege un model Asus, am avut aproape mereu componente de la ei și niciodată n-am avut probleme. Nu este uzual în stoc.

Placa de bază – am ochit două variante, Asus TUF Gaming x570-Plus sau Asus Prime X570-P.

Plăcile cu chipset X570 sunt atât de orientate spre gaming încât multe modele au două porturi PCI-Express x16, iar eu nu intenționez să instalez vreodată două plăci video. Modelele de mai sus au un singur astfel de port.

Au si un număr decent de porturi USB de diverse feluri, au două porturi M.2 pentru SSD-uri și multe porturi SATA 3, acestea fiindu-mi necesare dacă vreau să mai testez SSD-uri în viitor. N-au wifi și nici bluetooth integrat și nici nu-mi trebuie.

Încă nu le-am citit manualul, ceea ce aș face înainte de achiziție, că pe acolo descoperi diverse chichițe ce-ți dau peste cam planurile.

Memorie RAM – G.Skill Trident Z Neo 32GB DDR4 3200MHz CL16 Dual Channel Kit, adică un kit 16+16. Plăcile de bază alese au patru sloturi de memorie RAM, cândva aș putea trece chiar la 64 GB RAM. Nu sunt în stoc.

Am văzut un review la această memorie și mi-a plăcut. Există și o variantă mai avansată cu CL14 în loc de CL16, dar costă cam 250 de lei în plus. Teoretic cifrele acelea chiar contează, că se referă la numărul de cicluri necesare pentru a accesa memoria. Pe termen lung, la operațiuni complicate, încep să se adune milisecundele acolo, dar în afara cazului în care ar fi o ofertă mult mai bună, probabil voi merge pe cele cu CL16.

Aceste G.Skill sunt cumva aspiraționale pentru mine. Momentan am 32 GB memorie HyperX și funcționează excelent, aș putea merge în continuare cu acest brand dacă găsesc o ofertă bună în momentul achiziției.

SSD-uri – îmi păstrez un M.2 actual de 1 GB și un SATA de 1 GB și voi mai cumpăra unul pe PCI-Express 4.0, aș prefera ADATA sau Samsung, dar depinde și de ofertele din acel moment.

Windows, programe și jocuri pe unul dintre ele, tot ce ține de editarea video pe altul, iar pe cel SATA rămân stocarea pe termen lung de fotografii, fișiere oarecare și altele ce nu necesită rapiditate exagerată.

Sursa – 850 W, eficientă mare, modulară, să fie silențioasă. Nu m-am decis încă la un model, dar există o listă scurtă de Corsair, Seasonic și chiar și un Asus pe ea. M-am convins de mult de avantajul de a investi într-o sursă bună, silențioasă, care să țină ani de zile fără probleme.

Cooler – Noctua NH-D15s. Cele Noctua sunt excelente, iar acest model include un radiator cât toate zilele și un ventilator silențios. Este overkill pentru un sistem ce nu va fi overclockat, așa că nu sunt 100% sigur de el, dar în același timp vreau un sistem cât mai silențios, iar asta înseamnă un cooler de calitate.

Carcasa – trebuie să fie una de calitate, bine construită și închegată pentru a diminua riscul de apariție a vibrațiilor. Am ochit Phanteks P400S sau NZXT HS10, dar să vedem ce mai apare prin stocuri.

Componente uzuale, nimic extravagant, nu vreau lumini colorate, nici răcire cu apă, overclocking sau altceva dincolo de scenariul normal de utilizare.

Acesta este planul de luptă. Nici un plan nu supraviețuiește contactului cu realitate. În funcție de bani și situația din momentul când majoritatea vor fi în stoc, e posibil să fie RTX 3070, nu 3080, să nu mai iau coolerul, să nu mai cumpăr nici un SSD, ci să le folosesc pe cele existente până când vor fi oferte mai bune la cele PCI-Express 4.0 șamd. Dar dacă trebuie să visez frumos, planul arată ca mai sus.

Oh yes, monitor de gaming. Degeaba ai placă video peformantă dacă nu ai pe ce să o utilizezi. Întrucât unul de gaming 4K este prea scumpe, alternativa este 1440p cu refresh la 144 sau 165 Hz și G-Sync la bord.

Lista include LG 27GL850, Dell S2721 și în special Asus VG27AQ, care are tot ce-mi doresc.

Că na, jocuri bune vin în 2021. Uitați ce ne așteaptă:

Post a Comment